Mai vechi sunt gândurile şi mâinile ce te caută să-ţi întoarcă privirea, să ţi-o fure pentru această clipă fără mâine.
Mai ştiu şi acum chipul răsfrânt în gene şi nu uit lacrima din ochiul stâng şi nici soborul de fluturi ce vor muri-ncurând.
Mai vrei să desluşim luna de stele, frunza de crengi, ceaţa de întuneric, frigul de cald şi sărutul de tăcere?...
Mai ştii iubirea din cerul infinit ce aspru îşi apăsa nemărginirea peste noi, sau inima...mai ştii?
Eu...te privesc şi acum în ochi şi ştiu că purtăm şi acum în gene aceeaşi amprentă nebănuită de nimeni, acelaşi început... .
