Ai să rămâi

Multe sunt umbrele cernute,

şi multe sunt striaţiile apăsătoare ale apusului.

Bucuria amintirii din pântecele lacrimei, dragostei,

mă face să te uit aprins în mine,

ca apusul sau ca vântul ars de el.

Tu...

Atât de tandru şi poate atât de mult,

atât de Tot... .

Striaţiile urmelor de pe pământ,

îmi amintesc ca cerul e aşa aproape.

Că tu cu mine eşti,

şi infinitul, sărutul.

Fiecare îşi alege biletul

1, 2, 3...Acţiune!

Trageţi cortina, pregătiţi aplauzele
şi râsul gălăgios, pardon, sonor.
Şi haideţi, lacrimile crocodilizate,
pardon, nevinovate,
căci începe... .

Cortina, vă rog,
drama, melodrama, comedia,
ce-o fi...Haideţi!
Nu vedeţi că lumea însetată de bârfe şi nimicuri ne aşteaptă,
pardon, artă adevărată.
Mai mult zâmbet, mai multă fervoare...
Haideţi...!
Doar trebuie să le arătăm ce-i aia realitate,
pardon, falsitate.

Lebăda

Pe lacul aprins de flăcările apusului

şi pe umbrele nopţii ce stă să cadă,
unduirea ariplilor ei se linişteşte.
Cu graţie, îşi caută oglindirea în apa netulburată,
în privirea albă, precum lumina din trup.


Pianul îi cântă mereu,
iar ea profită de iubirea lui
şi îşi mai apleacă o dată,
roşind parcă,
privirea în jos.

Ştie că s-a născut să fie iubită
şi să iubească.
Cu delicateţe şi simplitate,
îşi mai priveşte oglindirea...

Un drum

Poate că mă vezi, şi te văd şi tăcem.

Drumul pământului ne-a atras timp şi contratimp

să fim împreună, să ne vedem şi să vorbim fără cuvinte.

Iubeşti felul petalelor în bătaia vântului,

şi poate că nu iubeşti falsitatea, sufocarea,

nelibertatea...

Iubeşti să fii tu însuţi şi eu să fiu aşa cum sunt,

să ne luăm de mână aşa cum suntem şi să zâmbim,

ca nişte copii, ca în prima zi.

Poate că drumul pământului a vrut să ne facă un tot,

poate că drumul iubirii.

Iubesc zâmbetul tău, acum că vei citi

şi te vei gândi poate... .