4 februarie 2011

Natură sălbatică

Pădurea sălbatică,
urletul stins al curcubeului,
tăcerea ierbii,
și eu, și tu.

Pe banca din copacul sălbatic,
șuieră mii de voci înăbușite,
ale frunzelor, ale tulpinelor fără aripi.
Fluturii își mai împrumută zborul,
sacrificați rămânând apoi pentru o clipă de nemurire în armonie.

Și eu, și tu,
înrobiți de liniștea de pe această bancă,
căutăm pe cerul acesta sălbatic ce ne-a mai rămas,
adică eu ție...
și tu mie,
și El nouă... .
Uniți apoi în gând,
și rememorând pașii spre calea din pădure,
ne întoarcem spre drumul luminii,
căzând uneori în întuneric,
și apoi iar în lumină... .