Un soare ce mă înţelege
îşi curbă blândeţile prin coloane verzi,
să mă ajungă.
Am trecut peste episodul cu rouă
şi am ajuns la apus.
E un apus simplu.
Fără văruieli şi dureroase focuri.
Te chem înapoi, dar îţi este imposibil
să mă auzi.
Eşti doar tu şi singurătatea-ţi ce te doare.
Aş vrea să-mi curg şi eu blândeţile
spre tine,
(aşa, ca un apus simplu)
şi să te sufoc cu palmele-mi curbate
ce nu pot deveni drepte fără tine.
Iartă-mă,
te iert
şi iar te chem.
Sunt doar un mic sobor de fluturi ce vor muri-n curând,
dar crede-mă,
am să te iubesc chiar şi atunci
când nu-ţi voi rămâne decât
un gând - sfios şi simplu de la început.
Un fel de lacrimă plângând
pe trupul tău deja cernut.
Şi iar te chem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu