Rămâi în lumină

Ne pierdem și ne găsim...
Plângem și zâmbim,
Trecem și rămânem... .
O lume mare,
câteodată străină,
câteodată caldă...
dar, în care, te-am găsit... .


Umblai desculț pe treptele dimineții,
și m-ai găsit,
sau te-am găsit...
sau ce mai contează cine... .
Și am început să zâmbim mai mult,
încât Universul se cocoloșea tot în inimile noastre,
și ne zâmbea...așa cum tu, iubirea mea,
îmi zâmbești și acum,
încât toată inima mi se strânge în Universul acesta,
formând o imbrățișare atât de mare,
încât ne va ajunge o viață...și mai mult.


Rămăi...iubirea mea...,
sincera, delicata și duioasa mea rază de lumină...
Rămâi în ea...!

Îmbrășișare

Soare.
Suflet și tremurul lin al draperiei.
Alerg, neobosit, nevăzut, prin ceața bucuroasă a dimineții.
E cald în brațele tale, e atât de cald precum
e în soarele din toamna asta târzie,
precum e în brațele mamei ce-și adoarme copilul,
și e mult dor în pleoapele mele.


Mai rămâi așa cu mine, noi doi,
simpli, în universul mare.
Mai rămâi azi și alină-mi dorul,
și hai să retrăim visarea,
copilăria.
Să fim mici,
mai mici decât lumea asta mare
și decât crestele ei îndurerate.


Mai rămâi așa, în brațele mele,
și eu pierdut și găsit în ale tale,
suflete nebune ce nu se tem să rămână
internate în spitalul iubirii lor.


Mai rămâi...puțin.

Despre jumatati

Impart chipul in jumatate,
impart culorile in jumatate,
alb, negru...
Impart timpul in jumatate,
si sufletul.
El sta si plange pentru lumea injumatatita de rautati,
sta si rade pentru iubirea ce a mai ramas,
pentru ca te vede.

Umbra si lumina,
bine si rau,
neghina si rod
dezbinari si impacari.
Lumea le-a gustat pe toate,
iar Cerul a ramas injumatatit parca de atata nehotarare,
de atatia neautentici,
de atata falsitate.

Vrem Totul sau nimic,
Te vrem Pe tine Doamne,
sau vrem doar niste masti prafuite
din piesa "Prefacatorie"...?
Raspunsul stim, e in noi,
e in ''Tinele" din noi,
dar vezi minciuna asta,
ca am fi cineva,
ca o putere am avea.
Si ne-am umplut de prejudecati,
cersatori ai unei lumi ce ne vrea universali,
pierzand amprenta adevaratei omenii,
pierzand amprenta Ta.

Intr-o parte sta orgoliul,
intr-o parte aplecarea...
Mai ramane lupta...Da.

Faramitele linistii

Faramitele linistii,
facliile acestea ce se imprastie fara directie
sa ne impresoare,
bucuria nepamanteasca din strangerea mainii,
si muzica.

Pasesc incet, trec peste usa plina de inghesuiti,
doar pentru a mai simti o data,
faramita aceasta...linistea din privdorul luminii,
din apusul rautatii.

Cat de mult ador...
sa stam asa, in neant...
cu pasarile doar, cu mainile duios adormite una peste alta,
cu ochii intrepatrunsi de iubirea din ei doar,
de bucuria ca te am asa cum esti,
ca ma ai asa cum sunt... .

Faramitele linistii...
ce valoare si ce oglindire tainica a ceea ce e adevarat...,
nici un cuvant nu v-ar putea cumpara!

Oglindire

Meleagurile albastre, cu cerul oglindit în ele,
mă cheamă spre tine,
mă cheamă și nu mă lasă să plâng
și nici măcar să tac.


Te văd din depărtare,
și chipul oglindit pe luna cea adâncă,
și brațul tău înalt, duios,
le văd pe toate...
și te simt.


De-aș putea...
să alerg mai tare, să te cuprind,
peste gene o lacrimă să îți aprind
și să ți-o sting apoi cu sărutarea
din apa aceasta de pe meleagurile albastre... .


Mai vino o dată,
și mai vin... .

A ta şi a mea

Aş vrea să repetăm la nesfârşit povestea...
să îmbinăm fără oboseală ce ne-a alunecat în inimi,
din cerul ăsta aşa de plin...,
ce ne-a alunecat pe veci şi avem acum atât de clar.


Să ne umplem  iar de amintiri,
şi să ne golim apoi, doar pentru a pune din nou
un rămăşag prea viu pentru a muri ca şi garanţie,
doar pentru a iubi.


Tinereţea, doar tu, doar eu,
şi doar noi...
Tabloul în care rămânem aşa cum suntem,
două culori diferite, care se întâlnesc în cromatica minunii dumnezeieşti,
formând apoi o poveste nouă,
tabloul cu povestea... .

Natură sălbatică

Pădurea sălbatică,
urletul stins al curcubeului,
tăcerea ierbii,
și eu, și tu.

Pe banca din copacul sălbatic,
șuieră mii de voci înăbușite,
ale frunzelor, ale tulpinelor fără aripi.
Fluturii își mai împrumută zborul,
sacrificați rămânând apoi pentru o clipă de nemurire în armonie.

Și eu, și tu,
înrobiți de liniștea de pe această bancă,
căutăm pe cerul acesta sălbatic ce ne-a mai rămas,
adică eu ție...
și tu mie,
și El nouă... .
Uniți apoi în gând,
și rememorând pașii spre calea din pădure,
ne întoarcem spre drumul luminii,
căzând uneori în întuneric,
și apoi iar în lumină... .

Și...

Dune de nisip și vălul de dantelă,
și frigul din marginea pământului,
cu noi agățați în ea.
Nimic nu mai coboară cerul în jos,
și nimic nu mai șterge gândul înecat în amintiri.

Petecul ce stă să se vândă,
e prea scump acum în ochii mei
și prea departe de pașii ce mă mint că nu știu calea.

Oameni, atâția oameni vuiesc,
și atâta dantelă uitată în praful rece al neiubirii...
Iertare, atâta iertare e-n cerul acesta fără prăpastii...
și atâta negură-i în noi,
de plâng și acum ferestrele cu sfinți
și treptele ce i-au urcat în sus.

Fără prea multe metafore
și fără prea multe necuvinte,
mai vinde-ne și azi un petec,
să ne ascundem rușinea îngâmfării.
Mai trimite-ne și azi un cer,
ca acela pe care l-au desenat prietenii Tăi... .