Trâmbiţele şterse ale pietrelor
lovesc fără de milă în ziua şi noaptea unei plecăciuni,
în cărarea obositelor lacrimi,
în durerea obositului scrum din ochi, din varul de pe gânduri.
Loviţi-mă...! Şi dacă vreţi, luaţi şi ultima părere, şi ultima cămaşă,
şi ultima suflare... .
Cineva, cu puritate eternă şi fără scrum, a iertat şi a iubit.
Şi atât.
Atunci, la fel fă, obositule suflet,
şi ia-ţi crucea în tăcere,
şi umblă cu patul smereniei pe drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu