Compasiune pentru fiecare alamă ce străbate aerul,
pentru fiecare om şi dor,
pentru fiecare neştiinţă.
Pribegia lumii în nimicuri nimicitoare,
îmi inspiră o mare compasiune şi o milă,
şi o dorinţă.
Să schimb măcar un bulb de noroi în bulb de floare de cireş.
Să tai măcar un ramure uscat, un vis nevisat.
Trăirile amalgame si sângele ce îmi străbate haotic cu oboseală şi energie
venele ascunse ale cugetării,
mă fac să adorm, dar să mă trezesc apoi,
cu un praf din esenţă de îngeri, de sfinţi
şi de tăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu