Cu timpul, nu mai avem timp
Rămânem muţi, rămânem fără gloria zilelor cu viori.
Cu timpul, uităm.
Doar zumzetul salciei plecate ne mai aminteşte în vreo staţie,
că plecaţi suntem...spre apă şi pământ.
Cu timpul, nu mai suntem copii.
Înţelepciunea spinului maturităţii
se roteşte atât de tare în noi,
încât, duioşia zilelor cu lut, se usucă printre atâţia spini vecini... .
Cândva, cu timpul, te voi căuta,
Fiorule...Iubireo...!
Chiar azi şi poate chiar şi mâine.
Diamantele nu strălucesc doar un timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu