Toamnă rece

În mijlocul cercului, într-o lumină palidă

şi cu sudoarea trădărilor pe frunte,

îmi întreb ochii...

Oare mai vedeţi?

Un strigăt gol şi palid ca lumina ce mă mângâie, te cheamă...

Oare mă mai vezi?

Mi se pare că te desenez printre crengile de toamnă

şi că ai chipul prea senin pentru ploaia rece

ce se rostogoleşte înfrântă.

Oare stai sau oare alergi...?

Alerg şi eu, cu sudoarea speranţei pe frunte,

şi îmi dau seama în acest timp că de fapt, erai aici.

Toamna din ochii mei te-a pierdut,

sau poate teama din noaptea mea cea grea şi rece.

E o lumină fără seamăn

în acest cer spart sub forma cercului...

şi nu-mi mai este frig!