Prea puţine cuvinte...

Mă uit...închid ochii

şi te simt.
Adierea timpului, adierea noastră în aer,

o simt, cum simt tăcerea de acum că mă răscoală

şi îmi aminteşte atât de mult,

de tine.

Ştiu...cu toţii murim...

şi ştiu că de fapt, viaţa nu e aici.

Dar...îmi este aşa de dor...şi aş vrea atât de mult.... .

Îţi trimit măcar o floare, spălată în lacrima aceasta ce te îmbrăţişează...

E câmpul umed şi iarba prea verde şi odihnitoare...

Îţi trimit bătaia aceasta năvalnică din piept,

din inima ce te caută să baţi lângă ea...

Of, cerule, eşti atât de albastru...

şi ştiu, şi simt că în tine...o porţi şi pe ea... .