Pe lacul aprins de flăcările apusului
şi pe umbrele nopţii ce stă să cadă,unduirea ariplilor ei se linişteşte.
Cu graţie, îşi caută oglindirea în apa netulburată,
în privirea albă, precum lumina din trup.
Pianul îi cântă mereu,
iar ea profită de iubirea lui
şi îşi mai apleacă o dată,
roşind parcă,
privirea în jos.
Ştie că s-a născut să fie iubită
şi să iubească.
Cu delicateţe şi simplitate,
îşi mai priveşte oglindirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu