Aş vrea să îmi găsesc cuvintele şi nu pot... . Poate e mai bine aşa.
Încep să ascund oricum nevorbirea în tumultul ameţitor ce aş vrea să îl simţi acum. Să fie al tău, aşa cum a mea este nemurirea ta.
Parcă ştiam că aşa se va întâmpla, parcă mai auzisem undeva acordul acesta limpede de pian şi braţele tale curate curgând fără păreri de rău peste vârtejul alergărilor prin nori.
Ascund şi iubirea. În spatele unor cuvinte ce oricum par fără rost, ascund tot aş vrea să îţi spun de fapt şi nu se găseşte...decât... .
Da. Trebuie să ştii unde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu