Cutreierând luminile şi atingând ultima formă, te caut, stâpân şi domn peste adâncuri.
Ştii... nimic nu e ca atunci când ne îmbăiem palmele în zăduful florilorul de iasomie, când uniforma pământului se confundă cu a noastră şi verdele viu al ierbii ne renaşte în rouă şi în vis.
Nu obosesc să te tot caut, să te găsesc şi iar să zburăm.
Să ne întoarcem la leagănul de zâmbete, la foişorul cu amintiri. Of, luminile astea, umbre şi decoruri cu noi doi rupţi pe aleile cu frunze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu