Prin multele litere am uitat să spun cuvinte.
Prin multele zâmbete am uitat să mă bucur.
Doar dorul acela trecător şi-a amintit ceva şi într-o clipită,
mi-a dat să miros parfumul unui cearceaf lăsat în iesle.
Era atâta căldură...şi aur şi smirnă şi tămâie.
Un cântec trist îmi cântă...
nu...te rog...nu plânge... .
S-a născut Învierea şi tu nu vrei să vibrezi...?
Atâtea cuvinte îmi răsună, dar doar lumina acelui parfum, oricât de greu aş vedea-o...
mă face să ştiu, să simt că ceva contează cu adevărat.
Atâta dragoste... .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu