Zumzet şi suspiciuni neştiute se răcoresc pe puntea veche de lemn.
Apa din lume începe să se verse parcă peste podul tăcerilor noastre, şi-o atingem.
Ne scufundăm apoi în lungul vis al alergării spre lumină...s-o cuprindem. Să o salvăm de suspiciunile din noapte, de vânătorii din abis.
Mergând pe drumul acesta de pădure, încercând, căzând şi iar salvând, ne trezim uniţi în aceeaşi putere şi cărarea devine mai curată.
Iar apoi...da...de fapt, ea ne-a salvat pe noi. Lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu