Abandonul nopţilor.
Abandonul calelor şi albului nepătat din chipul lor.
Dor.
Şi tu şi toţi ceilalţi cântareţi cu toate viorile lor plânse.
Prea multă iubire oare?
Prea mult dor...iar străinul din mine vrea gustul din începuturi.
Să te sorb, să te beau ca pe un izvor în mijlocul nisipului.
Să fii iluzia mea...să fiu libertatea poate.
Of, prea mult dor.
O risipă sau un nod câştigat în vârtejul acestor nopţi cu abandon...?
De veghe rămâne farul, iar depărtarea rămâne sufocată de lumina lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu