Din pâlcuri de iasomie, te culeg strop cu strop
şi zâmbesc la fiecare împiedicare a ta,
ce mi se rostogoleşte pe buze, pe părul ce te caută.
Bucurie...
Zumzetul lanului bătut de înfrângerea durerii
se apleacă graţios spre cerul cu pete albe şi îi mulţumeşte,
că tu exişti...că tu minunat şi simplu eşti.
Te cânt şi acum...bucuria mea dragă!
Şi visul te visează ca într-un anotimp vopsit
cu trupul florilor jertfite în altarul inimii.
Hai, aerul e gata...şi noaptea sau dimineaţa
sunt cu noi. Iar noi...povestea să o povestim
pe acelaşi cer al nostru...vrei un indiciu...ştii tu...bucuria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu