8 septembrie 2009

Ale noastre


Viață din viața mea îți dau... .Noapte e prin pomii bătuți de inimile îndrăgostite și de flori.
Balsam de vis sunt buzele tale crapate și obosite de atâta stăruință în neantul aprins al ochilor mei.
Plâng...iar lacrimile mele nu sunt destule ca să îmbrățișeze brațele tale atât de mari ce-ți întruchipează dragostea... . Mi-ar fi atât de frig de a-i lăsa vântul să bată singur peste ele, de nu ai sta tu contra lui, a vântului nebun și-a întunericului absurd, de nu m-ai iubi atât de mult.
Se îmbată inimile noastre de la dezmățul petalelor de crin, de la albul slobod al palmelor ce nu se sfiesc să-și dezvăluie degetele goale peste conturul părului tău, al meu... .
Oprește-te timpule! Și chiar de nu te vei opri, am rămas deja în clipa asta, peste ani, în veșnicii... .

Niciun comentariu: