Amurgul tăcerii și al zilei trece ușor prin timpul scurt și neobservat.
Amurgul aruncatelor vise își cere dreptul la stele. Amurgul durerii sau al fericirii mă face să merg pe căi nebune...și nu mai știu cine sunt și cine sunteți.
Oameni dragi sortiți nemuririi, nu lăsați calea spre lumină în amurgul depărtării, nu lăsați soarele din crăpăturile cerului în abisul căderii.
Caut frenetic o cale de ieșire, dar e amurg și nu văd calea și aștept.
Vreau să vii să faci acest amurg o noapte fără întuneric, o noapte frumoasă din timpuri fără margini, în care de veghe stau îngerii și iubirea noastră ce nu trece.
Ah, amurgul...pata ce lipsea din peisajul mării învolburate, iar tu...singura șansă de a încălzi noaptea rece.
Iartă-mă că deși inima-mi bate nebunește, poate mai tare ar merita noaptea aceasta. Aștept ca emoția să oprească timpul în loc, nu ca o iluzie, ci ca un zbor prin visul din amurgul de acum și de mâine... .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu